În acest context, provocarea este să rămânem relevanți ca partener de transformare, combinând expertiza umană, datele și tehnologia într-un mod care produce valoare concretă pentru
.
“Numărul zilelor de vacanță publice nu este rigid, astfel încât datele se schimbă de la an la an; unele țări au adesea zile libere pentru evenimente culturale sau religioase
Numărul total al IMM-urilor din România (microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii) care au depus datele financiare pe anul 2015 este de aproximativ 660.000, reprezentând
Acesta a precizat că datele studiului arată și o inversare a trendului în ceea ce privește mutarea românilor, în condițiile în care 66,5% au spus că s-ar muta în țară față de 31,25%
Rezultatele financiare pe 2016 nu sunt publice, dar în 2015 ArcelorMittal Galați era pe pierderi de 297 mil. lei, la afaceri de 3,8 mld. lei, arată datele de la Finanțe.
Acesta a precizat că datele studiului arată și o inversare a trendului în ceea ce privește mutarea românilor, în condițiile în care 66,5% au spus că s-ar muta în țară față de 31,25%
Totuși, deși oficial măsurile active ale ANOFM care au condus la crearea a peste 160.000 de joburi noi în primele cinci luni ale acestui an, datele de la Institutul de Statistică arată