Peste 30% din angajatorii din România estimează că vor face noi angajări în perioada aprilie-iunie 2017, arată rezultatele unui studiu realizat de furnizorul de soluții privind forța
În prezent, 1,9 milioane de salariați primesc tichete de masă, adică 44% din numărul total de angajați din România, acestea fiind beneficiile cel mai frecvent utilizate de angajatorii
Candidații de pe piața muncii din România sunt într-o poziție de forță în momentul de față, crede Sorina Donisa, CEO al companiei de recrutare în regim temporar APT Resources & Services
Fluctuația medie la șase luni a fost de 13,65% în producție, 13,12% în IT și 15,38% în outsourcing, arată datele din un studiu realizat de AIMS International România, biroul din Timișoara
Executivul român Severina Pascu a plecat prima dată din țară la mijlocul anilor ’90, iar în perioada ce a urmat s-a mai întors în România, pentru a emigra însă ulterior.
Radu Călin Timbuș l-a înlocuit pe Sorin Petre la conducerea ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România) la începutul acestui an, urmând să conducă organizația
România mai avea anul trecut aproape 26.000 de milionari în dolari, numărul scăzând în pandemie cu circa 7.600, adică cu aproape un sfert, arată analiza The Knight Frank Wealth Sizing
Pe lângă schiatul de agrement în stațiunile populare de la munte, România nu se poate mândri cu performanța în sporturile de iarnă, fie că vorbim de schiat, bob, hochei sau patinaj.
Doar 6,3% din populația de peste 15 ani din România practică sport, se mențin în formă sau participă la activități fizice recreative cel puțin o dată pe săptămână, conform datelor Eurostat
Rezultatele financiare din 2020 ale tuturor companiilor din România, în primul an de pandemie, arată clar: față de 2019, firmele și-au majorat profiturile și și-au menținut relativ