Christina Verchere este în cel de-al cincilea an de mandat în funcția de președinte și director general executiv al OMV Petrom, una dintre cele mai valoroase companii industriale din România
Anii de pandemie în care sute de mii de angajați din România au lucrat de acasă au condus la „normalizarea“ unui beneficiu extrasalarial puțin întâlnit în companii: sesiunile de terapie
România ocupă ultima poziție în clasamentul țărilor membre ale Uniunii Europene după ponderea persoanelor care au cel puțin competențe digitale de bază, arată datele de la Eurostat,
România avea aproape 1,55 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie în luna ianuarie a acestui an, conform datelor transmise de Inspecția Muncii la solicitarea
În România, aproximativ 45.700 de contracte de muncă temporară au fost semnate în primele nouă luni ale anului, în scădere cu mai mult de 13.000 comparativ cu aceeași perioadă din 2018
București sunt interesați să lucreze în domenii precum medicină/ well-being, IT/ dezvoltarea inteligenței artificiale și psihologie/resurse umane, arată statisticile fundației Romanian
România înregistrează cea mai mare creștere a ratei de angajare din Uniunea Europeană, în primul trimestru aceasta crescând cu aproape 2 procente față de trimestrul anterior, arată
Un angajat din România a câștigat, în medie, 2.713 lei net în luna aprilie a acestui an, în creștere cu 15% față de aprilie 2017, arată datele Institutului Național de Statistică
Dorin Andrei, search marketer & associate Web Ventures, spune că în ultimii 2-3 ani, din ce în ce mai mulți angajați în zona de digital lucrează din România pentru piața internațională