Pe măsură ce ne apropiem de sărbătorile pascale, într-o perioadă încărcată de evaluări, planificări și concedii, claritatea și predictibilitatea devin esențiale pentru companii atât
Companiile din România devin tot mai atente la competențele de care au nevoie atunci când fac angajări, într-un context economic marcat de prudență și de presiuni pentru eficientizarea
În centrul Bosch Service Solutions din Timișoara lucrează în prezent în jur de 570 de angajați, iar pentru anul următor planificăm creșterea acestei cifre cu aproximativ 20 de procente
O noutate la WEF va fi debutul programului „Pilot Runway“ al BAA Training Lituania, un proiect dedicat formării piloților în cadrul Avia Solutions Group, cel mai mare furnizor ACMI
Pentru o aplicare cât mai concretă a legii, prin prezenta lege se introduc în Codul Muncii cinci noi alienate care definesc concret fiecare comportament sancționabil, astfel:
Hărțuirea
Dacă ar fi să o ia de la capăt, s-ar uita mai bine la persoanele care deja dețin franciza pe care vrea să o achiziționeze, s-ar întâlni cu el și s-ar informa mai bine despre provocările