„Pe noi ne consultă investitorii din faza de amonte, atunci când compară România cu alte zone, iar din acest punct de vedere noi intrăm în competiție cu țările mai mature din Europa
Anul trecut, 380.000 de români își doreau să aibă un loc de muncă, dar nu făceau niciun efort pentru a-și găsi o slujbă sau nu doreau să înceapă programul de lucru în viitorul apropiat
Grupul francez Alten, cu activități de inginerie și consultanță tehnică, va depăși 1.000 de angajați în România până la finalul acestui an, ca urmare a extinderii activității companiei
În România circa 210.000 de persoane lucrează în turism, ceea ce înseamnă mai puțin de 4,2% din totalul angajaților din economie, aceasta fiind una dintre cele mai mici ponderi
Crenguța Bărbosu, senior program manager în Departamentul Agricultură și Dezvoltare Economică din cadrul fundației World Vision România, a spus că una dintre cele mai mari piedici
global, afirmă că doar 10% dintre angajați sunt dispuși să vină să lucreze de la birou zi de zi, însă crede că această pondere va crește odată cu scăderea cazurilor de COVID-19 în România
Împreună, cele șapte companii care activează în domeniul ingineriei auto – Renault Technologie Roumanie (RTR), Alten Si-Techno România, Akka Romserv, Bertrandt Engineering Technologies