Într-adevăr, datele Institutului Național de Statistică validează spusele guvernatorului: în perioada 2010 – 2015 salariul mediu net pe economie a crescut cu 33% (de la 1.391
Totuși, cele mai recente statistici ale britanicilor arată că numărul cetățenilor români înregistrați în Marea Britanie era de 146.000 în luna februarie a anului 2015, arată datele
Astfel, datele arată că, din totalul celor 1,2 milioane de angajați plătiți din fonduri publice, 28% (adică peste 330.000 de oameni) sunt „birocrați“, adică lucrează în administrația
aproape 730.000 de șomeri „numărați“ conform metodologiei Biroului Internațional al Muncii, peste o treime fac parte din categoria șomerilor care nu au lucrat niciodată, arată datele
În 2014 s-au născut mai puțin de 198.000 de copii, iar numărul locuitorilor care au decedat a fost cu aproape 55.500 mai mare decât cel al nou-născuților, arată datele publicate de
Datele oficiale arată că jumătate din noile angajări de anul trecut, adică aproape 80.000 de noi locuri de muncă, au fost făcute de companiile din București, Timiș, Ilfov, Cluj și Bihor
Tazz, de exemplu, numără 8.000 de livratori în toată țară, însă din datele companiei, circa 50% dintre livratori își desfășoară activitatea cu normă întreagă.