În declarația sa de avere mai apar încasări din dividende în valoare de 1 sau 2 lei provenite din acțiunile de la SIF Muntenia sau SIF Oltenia (unde are câte 100 de acțiuni).
Sunt convins că vom continua sa ne ajutăm clienții să obțină cele mai bune rezultate, reușind să ne păstrăm statutul de cea mai respectată companie de consultanță de pe piețele pe care
Responsabilitatea sa include gestionarea personalului, asigurarea respectării procedurilor de siguranță, monitorizarea inventarului și asigurarea calității produselor depozitate.
Asta arată că suntem prea săraci, că în ciuda unui mediu economic în ușoară creștere, societatea românească nu este suficient de așezată și nu oferă salarii suficient de bune astfel
Comitetul Economic și Social European (CESE), un organism consultativ pe lângă Parlamentul European și Comisia Europeană, a readus recent în atenție acest subiect într-o conferință
Declinul se vede și în județele puternice din punct de vedere economic, astfel că în Cluj funcționează 64 de grădinițe față de 138 de unități în 2004.
Declinul se vede și în județele puternice din punct de vedere economic, astfel că în Cluj funcționează 64 de grădinițe față de 138 de unități în 2004.
„Județele din Moldova, cu excepția municipiului Iași, au un grad economic de dezvoltare mai scăzut și automat un număr diminuat de locuri de muncă disponibile.