securiza forța de muncă.
66,7% dintre firme vor oferi, în primul rând, tichete de masă, urmate de tichetele cadou, voucherele de vacanță, cursurile de pregătire și pachetele de servicii
Într-un context economic incert sau în fața unor eventuale recesiuni, menținerea acestor niveluri ridicate de cheltuieli ar putea deveni nesustenabilă.
Diferențele în cererea de angajare se pot explica prin adaptarea rapidă a economiei la noi realități și priorități, precum și de capacitatea companiilor de a se reinventa într-un mediu economic
►Președintele și vicepreședinții AMEPIP trebuie să aibă cel puțin diplomă de licență și minimum 10 ani de experiență profesională în domeniul economic sau financiar, de management sau
Printre acestea se numără Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti“, Liceul cu Program Sportiv „Banatul“, Liceul de Artă „Ion Vidu“, Liceul Tehnologic „Ion I.C.
accentuată din regiunea Moldovei a făcut ca numărul de potențiali candidați pe care i-ar putea avea un investitor care vrea să investească în regiune să scadă”, a explicat analistul economic
Impozitarea propusă vizează taxarea bacșișului ca profit al operatorului economic în cazul în care acesta nu se distribuie salariaților, respectiv cu 16% pe profit sau 3% pe venit în