„Există argumente puternice pentru abolirea sa“, spunea la începutul anului un oficial al UE angajat de instituția care a început să activeze înainte de lansarea monedei unice europene
În 2016, în țara sa lucrau circa 800 de muncitori nord-coreeni. Polonia este una dintre primele țări care au stabilit legături diplomatice cu Coreea de Nord, în 1948.
Ovidiu Pinghioiu, director applications la Cegeka România spunea, în cadrul emisiunii de business ZF Live, că organizația sa are în plan să facă anul acesta în jur de 150 de angajări
Dar pentru ca negocierile să aibă succes, șeful cabinetului britanic va trebui să renunțe la definiția sa pentru suveranitate, la ideologie și poate la propria mândrie, notează CNN.
contractele din domeniul apărării pentru a servi intereselor superioare de apărare a țării prin aplicarea celor mai potrivite mecanisme economice, financiare și legale aflate la dispoziția sa
Miza noii strategii este cu atât mai mare pentru guvern dacă este avut în vedere că popularitatea sa scade în rândul alegătorilor, iar deficiențele din sistemul de sănătate complică