„Corelarea acestor date cu numărul celor 136.334 de angajați străini evidențiază faptul că, deși o mare parte dintre migranți se află la vârsta activă, doar o parte dintre ei sunt efectiv
Referitor la primul punct, nu s-a pronunțat, iar în legătură cu următorul punct a propus o întâlnire peste două luni pentru a avea date pe impactul măsurilor.
Dana Sîntejudean, Director Edenred pentru Europa, Orientul Mijlociu și America Hispanică
♦ Pentru mine, leadershipul nu înseamnă doar decizii strategice, ci se construiește din consecvența
La stat, toată lumea face un pas înainte la un moment dat în timp. Dacă un funcționar intră pe salariul minim în companie, un „senior“ câștigă un salariu de 1,5 ori mai mare.
„Aduceam o colecție, iar aceasta avea anumite termene, existau cantități preplătite și aveam nevoie de trafic, nu era suficient să stăm după colț și să creștem baza de date.“ Doi ani
Bottling Investments Group, cu operațiuni pe mai multe continente, are venituri anuale de peste 15 miliarde de dolari și mai bine de 45.000 de angajați, conform celor mai recente date
PRIMA: doi antreprenori de succes, soț și soție, fără copii, care se apropie de pensie și dintr-o dată se gândesc ce să facă cu afacerea lor, în lipsa succesorilor.
În piață, prea puține IMM-uri s-au creat cu bani de la stat, dat fiind faptul că programe cum este cel de înființare a unui SRL-D (afaceri pentru tineri debutanți) a primit mai puțini
„Așa mi-am dat seama că de fapt festivalul poate crește și trebuie să crească, asta însemnând un alt nivel de finanțare, de sponsorizări, de muncă etc.