copiilor înscriși în învățământul primar și gimnazial în perioada 2016-2017 s-a redus cu aproape un milion de elevi față de ciclul de acum 10 ani, 1996-1997, arată datele de la Institutul
BIM, calculată conform standardelor Biroului Internațional al Muncii, a ajuns la 4,7% în luna noiembrie a anului trecut, fiind la cel mai scăzut nivel din 2004 încoace, de când Institutul
din învățământ câștiga un salariu mediu net lunar de aproape 3.700 de lei în noiembrie 2020, în creștere cu circa 7% față de aceeași lună din anul 2019, conform datelor de la Institutul
luna decembrie 2020 s-au născut 15.857 de copii, cu 2.103 mai mulți decât în luna noiembrie 2020 și cu 433 mai mulți comparativ cu aceeași lună din 2019, conform datelor de la Institutul
extracția petrolului și a gazelor naturale câștiga puțin peste 6.000 de lei în noiembrie 2020, cu circa 11% mai mult față de aceeași lună din anul precedent, conform datelor de la Institutul
economie a ajuns la valoarea de 2.487 de lei net în luna februarie a acestui an, în creștere cu 11,2% față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate ieri de Institutul
executivului, tehnicienii și funcționarii au câștigat cele mai mari salarii medii brute anuale în 2018, conform cercetării „Ancheta asupra structurii câștigurilor salariale“, pe care Institutul
muncă vacante a fost de 34.164 în trimestrul al doilea al anului 2020, în scădere cu peste 20.800 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (-37,8%), conform datelor de la Institutul
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 5.557 lei în luna februarie 2026, în creștere cu 3,8% față de aceeași lună din 2025, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național
Salariul mediu net pe economie a ajuns la aproape 5.160 lei în luna august a acestui an, în scădere cu 1,6% față de iulie 2024 și în creștere cu 13,8%, arată datele de la Institutul