♦ Vom prelua unele tratamente alternative noi din bunele practici internaționale, prin crearea unui serviciu de management al relațiilor cu contribuabilii.
În opinia sa, printre cele mai importante beneficii pe care compania le oferă angajaților se numără deplasările în străinătate pe care grupul le organizează cu toți angajații de două
În opinia sa, autoritățile ar putea chiar să lase loc și de negociere a salariului, astfel încât profesii să poată spune pentru ce sumă ar fi de acord să lucreze cu o clasă unde sunt
În opinia sa, pentru pozițiile care necesită cunoașterea limbajului de programare Java, angajatorii nu au dificultăți la fel de mari, pentru că tinerii vin cu un bagaj de cunoștințe
În opinia sa, angajații români nu cunosc adevărata valoare a muncii lor și nu știu că aproape jumătate din aceasta nu ajunge niciodată în buzunarele lor, fiind reținută de stat sub
Est, Orientul Mijlociu și Africa și în prezent este profesor de econometrie pentru masteranzii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie, Cosmina Dorobanțu spune că revenirea sa
Fiecare angajat al TenarisSilcotub generează venituri de 1 mil. lei/ an și un profit net de 50.000 de lei/ an
În 2017, afacerile producătorului de țevi din Zalău (Silcotub SA) au
„Tatăl meu are 84 de ani și încă mai lucrează la compania sa să-și urmărească interesele“, spune o tânără de 35 de ani din Suedia. „De ce ar trebui să fie o limită de vârstă?