Liderii C-suite din România sunt optimiști în ceea ce privește viitorul afacerilor lor, deși recunosc provocările semnificative din plan local, dar și cele de la nivel global, arată
Turcia a majorat salariul minim pentru a doua oară în acest an, sporind presiunile inflaționiste, ceea ce ar putea face misiunea noii echipe economice a țării mai dificilă, notează
România se afla anul trecut pe ultimul loc în UE în ceea ce privește ponderea tinerilor de 25-34 ani cu studii universitare, cu doar 25%, departe de media europeană de 42% și de ținta
preferințelor angajaților pentru relocare, deși interesul pentru țări precum Japonia sau Emiratele Arabe Unite este în creștere, conform studiului Global Talent, cel mai mare studiu în ceea
Capitalul privat românesc a fost pus din ce în ce mai mult la lucru în ultimii ani, ceea ce le-a rezervat fraților Pavăl de la Dedeman și fondatorului UiPath Daniel Dines un loc lângă
Cel mai nou proiect al Ministerului Muncii care va aduce modificări pentru sistemul public de pensii, aplicabil din 2021, prevede o serie de noi modificări, în ceea ce privește vârsta
Opt companii au fost înființate de familii sau tineri s-au întors în țară, după câțiva ani de muncă în Italia, Franța sau Norvegia, să producă acasă ceea ce au învățat în afară, iar
Italia este în pragul unei greve generale după ce principalele trei sindicate ale țării au anunțat că nu sunt de acord cu definiția guvernului a ceea ce reprezintă activități „esențiale