„Un soft de gestiune de date este foarte bun atât timp cât elimină munca redundantă și elimină erori, dar eu sper eu ca studenții, absolvenții noștri să nu lucreze în zona asta de contabilitate
Cu o investiție de 85.000 de euro obținută cu sprijinul a 30 de companii partenere, studenții au amenajat un spațiu cu o suprafață de 200 metri pătrați în cadrul Facultății de Economie
Vladimir Vava, românul de 46 de ani, care în 1997 era unul dintre primii angajați ai Metro Cash & Carry România, a plecat din grupul german de retail după 17 ani și a fost numit vicepreședinte
Printre beneficiarii schemei se numără producători precum Yazaki, Prysmian sau Faurecia, dar și firme de IT precum NTT Data (fosta EBS România) sau Webhelp sau IMM-uri (Patisgal, Vector SRL
Chiar dacă PFA-ul pare forma cea mai avantajoasă pentru 2023 din punctul de vedere al taxelor și contribuțiilor aferente, consider că varianta unui SRL cu un angajat este mai sigură
În 2017, Sodexo Pass România SRL a încheiat cu o cifră de afaceri de 104 mil. lei (Ă20% față de anul anterior), un profit net de 34 mil. lei (Ă25% față de anul anterior) și un număr
În ultimii doi ani, peste 10.000 de joburi noi au fost create în urma programului de finanțare pentru SRL-D-uri, potrivit datelor de la Inspecția Muncii.