Peste 2.000 de tineri parcurg stagii de practică în domeniul auditului, potrivit datelor Camerei Auditorilor Financiari din România, iar interesul pentru o astfel de profesie este în
Doar 10% din cei 1,22 de milioane de acționari ai companiilor locale sunt tineri cu vârste de până în 29 de ani, respectiv în jur de 121.000 de antreprenori, în scădere cu 8% față
Aproape 130.000 de tineri (adică 24% din totalul studenților români) studiază la o facultate specializată în afaceri, administrație și drept, acestea fiind domeniile care au atras cei
Trasportatorul Grup Feroviar Român (GFR), fondat de Gruia Stoica, vrea să recruteze 150 de tineri, inclusiv 15 ingineri, până la finalul anului, aceștia fiind incluși într-un proces
România ocupă locul 6 în topul țărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulți studenți în domeniul IT&C, în facultățile de profil din România studiind mai mulți tineri decât în facultățile
Operatorul aerian Kuwait Airways lansează o nouă campanie de angajare și scoate la concurs 25 de posturi de stewardesă/însoțitoare de zbor pentru tinere, potrivit unui anunț al companiie
Doi tineri finanțiști, Anca și Lucian Leibovici, au constatat în urmă cu opt ani că nișa jucăriilor educative era neacoperită, așa că au pornit o afacere: un magazin online de profil
și asistenții universitari din toată țara se pot înscrie, de la 1 septembrie, în ediția de acest an a programului Bursele ANIS, care își propune să sprijine cadrele universitare tinere