Una dintre vechile metehne păstrate în organizațiile din România este folosirea comparațiilor între performanțele angajaților și „apostrofarea“ lor în public pentru rezultatele mai
Un studiu realizat de BestJobs arată că cele mai rele locuri de muncă din România, în urma evaluărilor angajaților, sunt Thermik Transylvania, Invicta și Spitalul Municipal Urziceni
Ionuț Baciu, care a lucrat 19 ani în domeniul asigurărilor, a preluat funcția de director financiar la PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale din România), iar Cosmin
permită continuarea activităților din cadrul companiilor, ca și până acum, reprezintă realitatea la care trebuie să se adapteze, cel puțin pentru o perioadă, și angajatorii din România
Grupul Ascendis, unul dintre cei mai mari jucători pe piața de training și consultanță în dezvoltare profesională din România, a încheiat 2025 cu venituri record de 13,3 milioane de
La începutul lui 2026 domeniile cel mai bine plătite rămân IT-ul, petrol & gaze și automatizările, potrivit datelor eJobs, principala platformă de recrutare online din România.
Într-o țară – România – unde marea majoritate a oamenilor cred că lucrurile merg din ce în ce mai prost din punct de vedere economic, politic, social, datele statistice arată altfel