Grupul Amigo include companiile Amigo SRL, Amigo & Intercost SRL și Harghita Retail SRL, potrivit unor informații furnizate anterior de oficialii Amigo Group.
Grupul Amigo include companiile Amigo SRL, Amigo & Intercost SRL și Harghita Retail SRL, potrivit unor informații furnizate anterior de oficialii Amigo Group.
Nomadul digital, potrivit legii, poate desfășura activitatea de angajat sau activitatea din cadrul companiei de la distanță, prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor
mai probabil, situația (de creștere constantă a salariilor – n. red.) va conduce la o consolidare a jucătorilor de pe piață, așa cum s-a întâmplat în alte țări.“
Comdata Service SRL
Cele două au fost asociate în compania Inspire General SRL din Dolj, al cărei obiect de activitate este intermedieri în comerțul specializat și care figurează cu 0 angajați, cifră de
creării de noi locuri de muncă prin oferirea de subvenții salariale companiilor care fac noi angajări, a anunțat secretarul de stat din cadrul ministerului ungar al inovației și tehnologiei
Compania, înființată în urmă cu nouă ani printr-o facilitate acordată de statul român tinerilor întreprinzători (taxe mai mici pentru înființarea de SRL-uri), a ajuns în prezent
Potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Freescale Semiconductor România SRL a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 43,8 mil. lei (10,3 mil. euro).