Rolul directorului financiar din companii s-a schimbat puternic în ultimii ani, inclusiv în România, în contextul gradului mare de incertitudine la nivel global, prioritatea liderilor
familie, considerate mult timp un simbol al stabilității și continuității economice, trec prin una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, conform studiului PwC Global
mai îi aduce în România pe Michio Kaku, celebrul fizician și autor al bestsellerului "Supremația Cuantică, și pe Richard Quest, jurnalist de referință la CNN, în domeniul economic global
Încrederea directorilor generali în perspectivele de creștere a economiei mondiale a atins la nivel global un nou nivel record al ultimilor zece ani, majoritatea managerilor din România
Creșterile salariale de 5% din acest an plasează România în rândul statelor cu majorări salariale medii în contextul global, arată o analiză ZF pe baza informațiilor furnizate de compania
instituțional înființează Council of Distinguished Minds, for consultativ care vrea să contribuie la definirea priorităților strategice pentru dezvoltarea României în contextul european și global
geoeconomică, incertitudinile legate de evoluția economiei, schimbările demografice și tranziția ecologică sunt doar câțiva din factorii care vor modela și transforma puternic piața globală