Adriana Cioca, managing director al firmei Artemis România. Ea și-a dat doctoratul în afacerile de familie și va publica în curând prima carte din România pe acest subiect.
♦ România are astăzi 297.347 de salariați care câștigă peste 2.000 de euro net pe lună, iar zece sectoare de activitate au depășit acest prag salarial ♦ IT-ul, activitățile de editare
Medicover România, al treilea cel mai mare jucător din piața privată de sănătate, un business de 1 mld. lei (doar divizia medicală, fără laboratoarele Synevo), l-a recrutat pe Bogdan
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește durata estimată a vieții profesionale, potrivit datelor Eurostat, oficiul european de statistică.
Proiectul „Antreprenor Acasă“, adresat românilor din străinătate, a adunat 56 de proiecte de la zero pornite de români care s-au întors în țară și care au creat peste 100 de locuri
În câteva luni, Dana Bănică a vândut șase francize în România, iar acum vine la ediția a doua a Forumului de Francize pentru a prezenta acest concept și a găsi alți parteneri.
Ea a spus că „există studii făcute de Universitatea de Pedagogie și Științele Educației despre cum copiii români, la vârsta de 6-7 ani, înainte de a intra în școală, sunt extremi de
În plus, dincolo de infrastructură, în topul motivelor pentru care mulți români aleg să plece din țară este și învățământul subfinanțat din România, și cu performanțe mult sub media