Antreprenorii ar trebui să-și dezvolte o echipă de management pe termen lung, dacă vor să-și asigure creșterea companiei pentru viitor’’, a adăugat el.
Dan Valentin Belcea, care fusese numit la conducerea companiai de stat CFR Marfă în urmă cu o lună, urmând să se ocupe de procesul de restructurare al transportatorului, și-a dat d...
Pe locul secund într-un top al celor mai bine plătite funcții din top management în anul 2012 se află cea de CFO (finance manager), pentru care cel mai mare salariu depășește 4.000
consultanță specializată în tehnologie și transformare digitală prin recrutarea lui Gabriel Voicilă în poziția de Partener, în cadrul departamentului de consultanță în afaceri și management
Furnizorul de soluții de management și servicii BPO Sykes Entreprises Eastern Europe, parte a grupului american Sykes, a raportat pentru 2017 o cifră de afaceri de 115,5 mil. lei (25,3
ce influențează performanțele companiei pentru care lucrez, cât și pe cele ale clienților noștri“, spune Ciprian Bănică, absolvent al EMBA-ului oferit de Maastricht School of Management
Compania de investiții Oresa, care controlează cinci businessuri pe piața locală cu afaceri de 130 de milioane de euro și peste 1.000 de angajați, vrea să-și extindă prezența în Ro...
Managerii din sectorul public și cei din mediul privat își pot dezvolta abilitățile de relaționare cu echipa, de delegare a sarcinilor sau de motivare a angajaților cu ajutorul met...