Sindicatele germane insistă pe subvenții pentru industriile mari consumatoare de energie din Germania, însă guvernul și reprezentanții sectorului de business au poziții divergente,
Pentru a câștiga mai mult timp, energie și bani, avantaje pe care le oferă ofranciză, a renunțat la propriul business, a spus Shadi Hassan, francizat Re/max, în cadrul evenimentului
Ciprian Constantin Dumitru a fost numit membru provizoriu în consiliul de supraveghere al Transelectrica (simbol bursier – TEL), transportatorul national de energie electrică, până
„Am două teme de discutat – una este legată de generația Z și mă surprinde faptul că e un interes atât de activ pentru tineri și pentru aceste diferențe între generații.
Ea a fost unul dintre speakerii dezbaterii HR Insider organizată marți la Cluj de ZF Corporate, serviciul profesional de știri de business al Ziarului Financiar, pe tema “Plusurile
acelorași alegeri, au fost reconfirmați în Consiliu, Flavia Popa, Secretar general BRD Groupe Société Générale, Serge Gonvers, director general Econos, și Mădălina Radu, Partener APEX TEAM
Programul a inclus și o componentă de team-building; participanții au construit un loc de joacă pentru copiii asistați social de asociația Hercules, din Costești, Argeș.
românesc, a conturat profilul antreprenorului român după ce a stat timp de aproape cinci ani alături de 32 de companii din domenii precum distribuție, producție, contrucții, energie