El și echipa sa se ocupă de dezvoltarea a două proiecte: Coresi Brașov și un centru comercial în Drumul Taberei, București, valoarea totală a investițiilor fiind de 120 de milioane
În opinia sa, plasarea unui mangager printr-o firmă de executive search este mai mult decât un exercițiu tranzacțional, având în vedere că un consultant în recrutările de top trebuie
În opinia sa, programele organizate de multinaționale pentru tinerii studenți și absolvenți îi ajută mai mult pe aceștia să evolueze din punct de vedere profesional.
Expertiza sa include guvernanța organizațională, asistența strategică în luarea deciziilor, evaluarea și navigarea riscului, precum și dezvoltarea de strategii adaptive pentru lideri
Dan Dobre, director comercial, Signa Iduna
♦ Angajații au nevoie de servicii medicale, iar asigurarea de sănătate este printre cele mai accesate beneficii.
suplimenteze numai autobuzelor la ore de vârf, nu îi pasă de mine cât să îmi zâmbească și să nu mă pună să stau la coadă cate 2 ore când mă duc să îmi fac buletinul, nu îi pasă de mine cât sa