mult timp, mai ales că salariile mici ale angajaților aduc și o valoare adăugată redusă în economie, este de părere Florian Libocor, economistul șef al BRD- Groupe Societe Generale România
„Enumerați cinci măsuri pentru ca România să aibă o creștere economică de peste 5% pe an“ - aceasta a fost formularea din chestionarul ZF transmis de către redactorii ZF către cei
România va pierde peste patru milioane de locuitori până în anul 2050, iar cele mai dramatice scăderi ale populației se vor înregistra în regiunile din sudul țării, arată o nouă analiză
Acum că apele s-au despărțit, iar România trebuie să primească mai mulți refugiați decât dorea, în urma deciziei prin vot a Consiliului Justiției și Afacerilor Interne (JAI), problema
Edenred România, companie care emite tichete de masă pentru aproape un milion de angajați ai firmelor de pe plan local, a avut anul trecut afaceri în creștere cu 7% față de 2014, susține
România are nevoie de o creștere a productivității, a investițiilor și a numărului de locuri de muncă, iar piața muncii este tensionată din cauză că salariile au crescut cu un ritm
România a avut cu circa 200.000 de salariați în plus în primele trei luni ale acestui an prin comparație cu perioada similară a anului trecut, astfel că efectivul total de angajați
România ar putea avea o creștere economică de 5% pe an dacă măcar 10.000 de români care s-au dus să lucreze în străinătate sau care și-au deschis acolo un business ar veni în țară
George Dragne (33 ani) și Andrei Tomita (28 ani), fondatorii startup-ului Fishpointer, au semnat un prim acord de finanțare cu un business angel din România pentru dezvoltarea unei
Rata noilor angajați din România, indicator care măsoară ponderea persoanelor care ocupă locul de muncă actual de mai puțin de 12 luni în totalul populației ocupate, a ajuns la 7,2%