Tim Harford a fost invitat de onoare al evenimentului Innovating Tomorrow, conferința anuală a Asociației Business Service Leaders în România, organizația reprezentativă a companiilor
Un studiu publicat anul trecut de Business Insider, realizat de LevLane Advertising, una dintre cele mai mari agenții full-service de advertising din Philadelphia, arată că aproape
Sorina Donisa, CEO-ul companiei de recrutare APT Resources & Services, spune că lipsa forței de munca este din nou una din provocările majore ale companiilor, iar atragerea candidaților
Niță (PSD) și-a făcut bagajele și a plecat din sediul Ministerului Economiei (postul lui e cuprins în organigrama acestui minister) condus de Varujan Vosganian (PNL), iar preocuparea sa
Este greu să te concentrezi la antrenament după o zi lungă de școală, însă mereu încerc sa fiu axat la antrenamente pentru ca îmi doresc sa evoluez încontinuu.
Sunt sigur că nimeni nu ar vrea să meargă la un doctor care își dorește să facă mulți bani, ci la acel doctor care vrea să fie cel mai bun în meseria sa“, a explicat van Groningen.
Gulen trăiește din 1999 în SUA (Pennsylvania), plecarea sa fiind motivată de cercetările demarate în Turcia împotriva sa pentru presupuse activități antilaice.