Reprezentanții companiei nu au răspuns, până la închiderea ediției, solicitării ZF de a preciza cine îl înlocuiește acum pe Gustavo Navarro, însă, potrivit datelor ZF, după plecarea sa
Întrebat dacă a fost PSD nerealist în campanie atunci când a propus termenul de 1 octombrie pentru finalizarea Legii pensiilor și depunerea sa în Parlament, Dragnea a răspuns: „Nu este
Germania a fost una dintre primele țări din Europa care au suferit o scădere puternică a natalității după cel de-al doilea război mondial, aceasta însemnând că soarta sa ar putea anunța
odihnă) reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, dar trebuie sa
Noul președinte al ANEVAR este Director Științific în cadrul firmei de evaluare Eval Transilvania Consulting SRL, activitatea sa constând în principal în coordonarea și îndrumarea echipei
Când vine vorba despre diferența între generații la locul de muncă, Beatrice Alexandrescu a punctat că în ultimii șase ani organizația sa a început să conecteze companiile cu noile
Prin dârzenie și-a c‚știgat admirația multora, dar a st‚rnit și iritare la Paris și Berlin c‚nd a blocat acordul Siemens AG și Alstom SA pentru diviziile de trenuri pe care cele două