Avem depozit în care gestionarea mărfii se face 100% automat, iar asta ne e de ajutor pentru că astfel avem clădiri cu amprentă mica la sol și maximizăm tot ce putem în ceea ce privește
, Georgeta Burov, Manager Administrare Cursanți, ALP Edu Pro SRL
EMBA University of Hull
⇒ Numele programului: EMBA University of Hull
⇒ Instituția care oferă programul: The
de vedere al numărului investitorilor, lucrurile arată bine, economia suferă încă de lipsă de finanțare, o dovadă fiind și faptul cele mai multe firme nou înființate în 2019 sunt SRL-uri
Apetitul crescut pentru antreprenoriat a putut fi observat și anul trecut, când numărul companiilor de tip SRL nou-înființate a depășit pentru prima data pragul de 100.000 de astfel
De multe ori tinerii nici nu iau în considerare să lucreze într-o firmă românească mai ales dacă are particula SRL, nu îi interesează să vadă cum este acolo nici măcar în practică,
Al doilea cel mai mare jucător din topul ZF este școala de șoferi Casadi SRL, care anul trecut a avut afaceri de aproape 3,4 milioane de lei (mai puțin de 800.000 de euro).