Investițiile cumulate ale guvernelor și companiilor în îmbunătățirea competențelor și recalificarea forței de muncă ar conduce la o creștere a PIB global cu 6,5 trilioane de dolari
Ea a menționat că această preocupare se află pe locul trei în România și pe locul patru la nivel global, potrivit studiului global Human Capital Trends Survey realizat de compania de
Mathnasium, considerată cea mai mare rețea globală de francize specializate exclusiv în predarea matematicii, a intrat pe piața locală după aproape un an de adaptare a metodologiei
George Bakopanos, grecul care a condus în ultimul an operațiunile restaurantelor Snack Attack, după ce acestea au intrat în portofoliul fondului de investiții Global Eye Investments
Irena Pichola, partener, liderul echipei specializate în consultanță în durabilitate la nivelul Europei Centrale, Deloitte Polonia, a spus că, în condițiile trendului global ESG - environmental
O echipă de la Colegiul Național de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara a câștigat concursul mondial de robotică First Global Competition din Mexic.