finlandeză“, un proiect prin care autoritățile locale ale orașului își propun să preia metode din învățământul finlandez și să le transpună în sistemul public de învățământ din România
Dragoș Damian, CEO-ul Terapia Cluj, al doilea cel mai mare producător de medicamente din România, scrie, în cadrul unei opinii că este nevoie de revizuirea Planului Național de Redresare
Mioara Iofciulescu, managing director al companiei Atlantis România, președinte al Academiei de Artă Handmade București și vicepreședinte al Organizației Femeilor Antreprenor UGIR,
Angajații din sectorul de IT, răsfățații pieței muncii locale, cu cele mai mari salarii medii din România, arată semne de prudență în activitatea lor: nu mai pleacă așa de ușor de la
România are toate resursele naturale (luciu de apă) pentru a deveni „pepinieră“ a sportivilor de performanță în caiac-canoe, însă pentru a face performanță are nevoie de investiții
Anual, 200.000 de români – echivalentul populației unui oraș mare – pleacă în străinătate, iar împreună cu scăderea natalității, migrația externă va conduce la o scădere dramatică a
Viziunea învățământului din România trebuie să fie adaptată la realitatea din piața muncii actuală, adică școala românească trebuie să fie pregătită pentru a îi pregăti pe viitorii
De la peste 900.000 de șomeri câți erau înregistrați în România în 1998, economia locală a ajuns să numere, anul trecut, 449.000 de șomeri, jumătate față de acum două decenii.
„În ultimele luni am început să evaluăm tot mai serios selecția și recrutarea unor specialiști în domeniul IT din Asia, Vietnam, care să fie detașați în România pe perioade definite