Cel mai bine plătite sectoare din România continuă să formeze un grup distinct față de restul economiei, cu salarii medii nete care ajung în august 2026 la peste 13.000 de lei în IT
Candidații sunt respinși de recrutori atunci când vor să negocieze salariul peste ceea ce poate oferi compania, nu vorbesc o limbă străină la nivelul solicitat, nu pot ajunge la interviul
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat joi că a declanșat procedura de demitere a conducerii Salrom, compania de stat care administrează Salina Praid, în urma dezastrului provocat
Petrofac, grup specializat pe furnizarea de servicii pentru industria petrolieră, are un nou country manager pentru România, pe englezoaica Sayma Robbie (38 de ani), care se va ocupa
Mai puțin de 4,2 milioane de salariați lucrau în firmele private din România în 2011, cu aproape 700.000 mai puțini decât în 2008, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului
, platforma online de știri de business a ZF, organizează astăzi cea de-a doua întâlnire HR Insider, o dezbatere lunară destinată domeniului resurselor umane, pe tema: „Mai este România