Circa 48% dintre companiile respondente unui studiu al Asociației Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL), organizația care reunește interesele angajatorilor
organizații, pentru că aceștia sunt cei care au cel mai mare impact asupra rezultatelor unei companii, a spus Andrei Ion, managing director în cadrul companiei CEB/ SHL Talent Assessments România
La finalul anului 2016, ultimul pentru care există date publice, companiile din România declaraseră că au 4,1 milioane de angajați, cu 730.000 mai puțini ca în 2008, ultimul an de boom
iar evoluția tehnologiei este o provocare la care contabilii trebuie să se adapteze, susține Robert Șova, președintele Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România
eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, a lansat prima linie telefonică de suport și consiliere profesională adresată cu precădere candidaților aflați la început
pentru piața locală de fuziuni și achiziții unul dintre cei mai buni de până acum, atenția fondurilor de investiții și a investitorilor strategici îndreptându-se cu precădere către România
În România, circa 429.200 de angajați au făcut un drum de 60 de minute sau mai mult până la serviciu, mai mult de 595.000 dintre ei fac între 45 și 59 de minute, iar mai mult de 3,1
Declarația Unică, pe care o depun persoanele fizice rezidente în România care au realizat în 2018 venituri extrasalariale în sfera impozitului pe venit și realizează astfel de venituri
eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România, își extinde portofoliul de business și lansează academia IT Coders Lab, prin care estimează că va forma aproximativ 200 de programatori
planurile lor de succesiune, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte Global Family Business, efectuat în rândul a aproximativ 800 de companii din 58 de țări, inclusiv din România