De altfel, Colegiul Tudor Vianu este cunoscut pentru specializarea sa în informatică, având o tradiție îndelungată în pregătirea elevilor pentru competiții naționale și internaționale
Fiul său s-a născut în Spania, iar fiica sa în Germania, acum patru ani. Ea este născută într-o localitate din județul Brăila, iar soțul său este născut în Spania.
La acea vreme, ambiția sa era de a ajunge în top 20 cele mai bune jucătoare din lume, iar performanțele sale din ultima perioadă par să arate că aceasta este direcția.
Este modul prin care Fundația extinde misiunea sa dincolo de șah, susținând performanța acolo unde determinarea și curajul rescriu regulile jocului“, a mai spus Augusta Dragic, președinta
Declarația sa de avere, depusă pe 2 decembrie 2015, precizează venituri nete încasate în 2014 de 1.059.797 lei (238.400 euro, aprox. 20.000 de euro lunar) de la compania Eco Gest, parte
Prin compania sa, Laurence Graff a pus bazele unui nou model de afaceri – “mine to market”, care a adus laolaltă sectoarele disparate ale lanțului fragmentat de aprovizionare din domeniul