o condiție esențială pentru ca orice companie care ar vrea să aibă acces la o astfel de procedură trebuie să o îndeplinească”, a spus Simona Petrișor, Partner Bondoc și Asociații SCA
Între 1 și 6 mai, 4.291 de companii au depus cereri pentru 22.482 de angajați care au solicitat zile libere pentru a sta acasă cu copiii în această perioadă când școlile sunt închise
În opinia sa, șeful de personal este un middle manager, el nu ia parte la deciziile de top management, iar principalele lui sarcini sunt legate de salarizare și de administrare
♦ Directorul general, George Chiriță, este licențiat în inginerie și management în silvicultură, diplomă obținută de la Universitatea Bioterra din București în anul 2005, la vârsta
Școala de business ASEBUSS, una dintre cele mai vechi școli de afaceri din România, a încheiat un parteneriat cu Universitatea Washburn din Kansas, SUA, pentru programul de MBA
Japonia și Germania ar putea sta pe o bombă cu ceas demografică, populațiile în curs de îmbătrânire ale acestora urmând să înceapă să tragă în jos creșterea economică, scrie Bloomberg
Mulți dintre ei conduceau deja afaceri de milioane de euro când au fost incluși în catalog, iar alții au urcat trepte în ierarhii, intrând în primele linii de management ale unor
În SUA, joaca fondurilor de pensii cu riscul este ceva normal. Se poate spune că acolo politica finanțării pensiilor este copilul pieței, a celei bull.