Claudia Sofianu s-a alăturat EY România în 2006 în calitate de consultant în domeniul imigrării, iar în iulie 2010 a preluat conducerea echipei specializate în servicii oferite persoanelor
El are experiență pe zona de servicii de audit și consultanță pentru companii locale și multinaționale și a contribuit ca și consultant la activitatea a diferite consilii de administrație
O vină este și a asigurărilor, care poate nu au explicat suficient necesitatea asigurărilor și serviciilor pe care le furnizează un asigurător (este și consultant, cel care poate fi
Lupulescu, directorul general al Freescale Semiconductor, Miriana Matei, directorul de resurse umane Schneider Electric, Octavian Pantiș, managing director al TMI Training& Consulting
Aproape 90% dintre angajații și peste 80% dintre angajatorii din Europa Centrală și de Est care au răspuns unui sondaj realizat de compania Boston Consulting Group (BCG) au spus că
Grupul este format din companiile Ascendis Consulting (training, team building și evenimente corporate, consultanță, servicii de evaluare, coaching, studii de piață), Code of Talent
Grupul Ascendis, fondat în 1997, reunește sub aceeași umbrelă companiile Ascendis Consulting (training, team building și evenimente corporate, consultanță, servicii de evaluare, coaching