Compania americană Uber, cel mai valoros start-up din lume, a recrutat-o pe românca Alexandra Corolea pentru a gestiona comunicarea în Balcani, conform informațiilor de pe rețeaua socială
Luni s-au întors în sălile de clasă circa 2 milioane de elevi și preșcolari din 4.847 de școli și grădinițe de stat și private unde rata personalului a depășit 60%
În București sunt 29 de unități de învățământ de stat cu structuri modulare în care învață circa 7.259 copii, a transmis Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), la
În condițiile în care unele cluburi de fotbal sunt într-o stare precară, o veche idee revine în actualitate: limitarea salariilor, scrie Deutsche Welle.
„Când antreprenorul se gândește la contabil ar trebui să-i apară imaginea unui sfătuitor de încredere și nu a unei persoane pe care o plătește ca să-l apere de stat.”
ZF a cerut părerea mai multor consultanți fiscali și analiști despre propunerea Ministerului de Finanțe ca patronii care nu plătesc contribuțiile la stat în contul angajaților să fie
, Start UP Nation, Diaspora Restart etc.), dar sunt și mulți tineri care și-au făcut „ucenicia“ în multinaționale și au ales apoi să pornească un business de la zero.
Dacă nu, plătesc minimul brut pe economie la bugetul de stat ca și companie. Această sancține există, dar nu determină un comportament proactiv din partea companiilor.
Automatizarea este răspunsul la problema forței de muncă, iar împreună cu reforma aparatului de stat și cu dezvoltarea infrastructurii, economia României ar putea intra pe o traiectorie