Fondatorul MB Telecom este însă printre norocoși, el susținând că a avut „o relație foarte bună cu mediul bancar, chiar și în perioadele de criză“: „Nu am avut o problemă în a mă finanța
Executivul român Alexandru Popescu (46 de ani) pleacă din cadrul companiei Philips după cinci ani în care a deținut mai multe funcții, potrivit unui anunț făcut chiar de el.
Ștefan Petrea, un executiv care lucrează din 2008 pentru producătorul american de componente auto Delphi, a preluat funcția de director global de operațiuni pentru Delphi Fuel Inje...
Alex Domșa, un inginer de 37 de ani, coordonează expansiunea în retail a grupului francez Decathlon, iar din vara acestui an a preluat și poziția de director de dezvoltare imobilia...
După 15 de ani de muncă în cadrul hotelurilor Marriott, Ioan Mătieș a intrat din 2014 în plutonul de manageri pe care grupul american îi trimite în toate colțurile lumii pentru a-i...
Un lider de companie care are un certificat CFA stabilește un standard înalt al educației pentru întreaga industrie, este de părere Dana Day, managing director al CFA Institute pentru
Acesta este devotat companiei și foarte motivat, dar de multe ori se izbește de cultura organizațională“, a spus Gabriel Chițu, head of Ensight Institute, divizia de training a firmei