În Turcia, venitul național pe cap de locuitor, raportat la dolar, este așteptat să scadă sub nivelul de 10.000 de dolari în următorii doi ani, potrivit noului program economic pe termen
fluctuație din ce în ce mai mare a personalului, pe fondul revenirii economice, iar nivelul plecărilor angajaților din companii ajunge la cote similare cu cele din perioada de boom economic
Liviu Dragnea, președintele PSD, principalul partid de guvernământ și favoritul la alegerile parlamentare din decembrie, a prezentat duminică programul economic și câteva ținte pe
fluctuație din ce în ce mai mare a personalului, pe fondul revenirii economice, iar nivelul plecărilor angajaților din companii ajunge la cote similare cu cele din perioada de boom economic
Numărul de absolvenți de facultăți cu profil economic și juridic este mai mare decât necesarul de pe piața muncii din cauza dezvoltării masive a învățământului universitar privat, iar
finlandezii să renunțe la concedii pentru a reconstrui economia împinsă spre colaps de pandemie, nimeni nu conștientiza ce înseamnă lungile săptămâni de izolare socială și blocaj economic
Anton Marin, fost secretar de stat și vicepreședinte al Consiliului Tehnico - Economic în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ce avea în coordonare activitatea Companiei
Fenomenul socio-economic al muncii nedeclarate este notoriu pentru impactul negativ generalizat asupra pieții muncii, atât în România, cât și la nivelul Uniunii Europene.
Previziunile au indicat că procentul șomerilor ar ajunge de la 7,5% până la 10%, spune Paula Kukolowicz, analist la Institutul Economic Polonez. Cu toate acestea,…