industrii din economia locală au câștigat un salariu lunar mediu net de mai puțin de 500 de euro în 2020, conform calculelor Ziarului Financiar făcute pe baza statisticilor de la Institutul
În anul școlar 2025-2026, 50,2% dintre persoanele încadrate ca personal didactic aveau între 40 și 54 de ani, potrivit datelor statistice de la Institutul Național de Statistică (INS
distinct față de restul economiei, cu salarii medii nete care ajung în august 2026 la peste 13.000 de lei în IT și depășesc 10.000 de lei în alte șase domenii, arată datele de la Institutul
În România s-au născut aproximativ 180.000 de copii în 2021, în scădere cu 10% față de anul 2020 și cu 42% față de anul 1990, arată datele Institutului Național de Statistică.
Din cele 5.700 de unități școlare din România, de la învățământul primar și până la cel universitar, circa 5.500 au cel puțin un teren de sport, conform datelor Institutului Național
38.000 de absolvenți de liceu de anul trecut, adică 36,5% din totalul absolvenților de bacalaureat din România, au terminat cursurile unui liceu cu profil real, arată datele Institutului
România a înregistrat un spor natural pozitiv (diferența dintre numărul născuților-vii și numărul persoanelor decedate) în doar 5 din cele 41 de județe în 2017, arată datele Institutului
Arthur Popa, directorul operațional al Băneasa Developments, va prelua din ianuarie poziția de director general al grupului controlat de Puiu Popoviciu și Gabriel Dimofte, înloc...