Executivul român Violeta Luca (37 de ani), care a condus operațiunile locale ale Flanco și eMAG, a fost numită în consiliul de administrație al Metro Cash & Carry începând cu această
Ziarul Financiar a început o serie de articole care prezintă poveștile celor mai importanți 1.000 de oameni din mediul de afaceri din România, prin prisma afacerilor pe care le conduc
după ce de la începutul acestui an austriecii de la Immofinanz au desemnat un nou CEO în persoana lui Laszlo Csiki, manager cu o experiență de 15 ani în cadrul grupului german Metro
Tinerii care au pus pe picioare o firmă de tip SRL-D prin programul desfășurat prin intermediul Ministerului Economiei și au creat peste 26.000 de locuri de muncă în ultimii trei ani
Compania de tip SRL-D D&C Products Industry este printre cele 27 de companii care au primit avizul de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ pentru
proiectate și realizate de inventatori români și să realizeze un plan coerent și coordonat între ministere, de punere prioritară pe piața internă a acestora, în regim de prototip sau serie
Peste 5.000 de SRL-D-uri, adică „afaceri de la zero“ începute cu ajutorul statului (fie în bani nerambursabili sau prin facilități fiscale) au fost înființate, în medie, anual din 2011
Apetitul vine din faptul că organizațiile care investesc mai mult în oameni performează mai bine financiar, a spus Andrei Ion, managing director al CEB/SHL Talent Assessment, în cadrul