Adrian Borotea, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din domeniul energiei, care timp de aproape 18 ani a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul CEZ România, a preluat
Cu o experiență de peste 20 de ani în industria farmaceutică, și-a început cariera în 2001 în cadrul departamentului comercial al Roche Germania. Începând cu 2011, a deținut mai mu...
Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și-a reînnoit în luna septembrie Consiliul Director, format din 13 antreprenori și executivi de top, și l-a reales pe Dragoș Roșca (Delta Asset
Microsoft a deschis primul laborator în cloud din România în cadrul Universității de Vest din Timișoara, care poate fi folosit de studenți, profesori și cercetători, pentru procesul
Un reprezentant de vânzări în sectorul IT, cel mai dinamic domeniu din economie, poate ajunge la venituri lunare de peste 12.000 de lei net, care sunt formate atât din salariul fix...
Un specialist în compensații și beneficii, adică angajatul din departamentul de resurse umane care are cunoștințe de fiscalitate, de legislație a muncii și care cunoaște foarte b...
Deloitte România a numit-o pe Ruxandra Băndilă director de marketing și business development, poziție din care îi va raporta lui Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România