Populația lumii a ajuns marți la 8 miliarde de oameni, o valoare care reprezintă o „piatră de hotar în dezvoltarea umanității” înainte ca rata natalității să înceapă să scadă, potrivit
Rata șomajului la nivel mondial a scăzut ușor în 2018, revenind la nivelul de dinaintea crizei financiare din 2008, de 5,0%, însă perspectivele rămân „nesigure” în fața „riscurilor
Numărul de locuri de muncă create în Slovenia a urcat la 885.000 în octombrie, una din zece poziții fiind deținute de străini, relevă noi date ale Institutului de Statistică al țării
Bogdan Nicolae Stan (42 de ani) șeful Fiscului a fost numit președinte al instituției în ianuarie 2017 și este, după cum îl prezenta la acea dată fostul ministru de finanțe Viorel Ștefan
Rata șomajului din Germania a scăzut în mod neașteptat în această lună în condițiile în care declinul sectorului manufacturier a dat semne de stabilizare, iar tensiunile comerciale
Ajutoarele de stat ar trebui să genereze peste 3.200 de noi locuri de muncă, iar pentru prima dată pe lista companiilor care au cerut ajutor de la stat se află și doi jucători din industria
Salariul mediu net a crescut cu circa 7% în perioada iunie 2020 – iunie 2021, conform ultimelor date disponibile la Institutul Național de Statistică, însă există industrii unde salariile
Muncitorii asiatici din România câștigă salarii comparabile cu cele ale angajaților români, diferența fiind dată în principal de structura pachetului salarial, care include cazarea,
Autoritățile vor lansa luni, 21 decembrie 2020, o nouă versiune a aplicației Revisal (6.0.8) pe care toți angajatorii vor trebui să o folosească pentru a transmite date despre contractele