în scurt timp sistemului de susținere a familiilor din Ungaria, acesta urmând să includă un element de sănătate fizică, emoțională și mentală, a anunțat Agnes Hornung, secretar de stat
Attila Fulop, secretar de stat pe politică socială în cadrul ministerului maghiar al afacerilor interne, a subliniat recent că numărul locurilor în creșe aproape s-a dublat față de
Aproximativ 5.700 de oportunități de angajare au existat în lunile de vară pentru cei care au fost în căutarea unui job în aparatul de stat, dintre care mult de jumătate din acest număr
♦ Pe cele 10 hectare care stau în paragină de 30 de ani în mijlocul Bucureștiului, proiectul Esplanada, statul ar trebui să facă șase campusuri noi moderne, câte unul pentru fiecare
În cel mai bun an de afaceri al vietii lor, cand stau pe munti de cash din dublarea si triplarea preturilor bunurilor sau serviciilor vandute, ceea ce a se generat inflatia de care
Când sunt întrebați unde vor să lucreze, în toate sondajele, tinerii, noua generație pun pe primul loc multinaționalele, pe locul doi este statul sau companiile de stat, iar de abia
În prima jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanață de trei zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Rusaliilor.