KPMG România integrează echipa companiei Ensight Management Solutions, condusă de Robert Maxim, începând cu 1 octombrie 2020, după un parteneriat care a început în 2013.
În cadrul EY România, principalele responsabilități vor viza accelerarea unei creșteri profitabile a practicii de evaluare, modelare și analiză economică (VME), atât prin promovarea
Ea este primul coordonator pe România, fiind o poziție nou creată în cadrul organizației, atât la nivelul țării noastre cât și în celelalte țări din Europa.
Totul a pornit de la un articol din ZF din 11 decembrie: Încă o lună în care România a pierdut 3.000 de oameni (în octombrie 2019 numărul de noi născuți a fost de 18.230, dar numărul
Director General al Up România de 15 ani, Elena Pap va cumula această poziție cu noua funcție de Director Regional pentru țările România, Bulgaria, Moldova, Serbia și Grecia.
complicat, marcat de tensiuni regionale, incertitudine economică și presiuni asupra finanțelor publice în multe state europene, dezbaterea bugetului de stat reprezintă momentul în care România
România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani, cu un nivel de 24,8% în luna iunie 2025