Fox Com Serv, cea mai mare companie din grupul Fox, unul dintre principalii producători de mezeluri, și-a majorat în 2025 profitul cu 8% față de anul precedent, ajungând la peste 84
Companiile Pehart Tec (producător de hârtie și produse din hârtie), Metalicplas Distribution (distribuția materialelor de construcții), Metalicplas Impex (specializată în prelucrarea
Grupul de firme Albert, un producător și distribuitor de ouă din Valea Mare, județul Dâmbovița, vinde circa 100.000 de ouă pe zi marca Albert Smart Eggs rețelelor de magazine Auchan
Dahra, în timp ce alți doi traderi români din top 20 anunță că sunt în căutarea unor parteneri pentru extinderea businessului, respectiv grupurile BriseGroup și Cereale Colect Distribution
Filip Schwartz, acționarul majoritar și directorul executiv al grupului Otter Distribution, compania care aduce în România primele două cele mai vândute mărci de pantofi din lume, Clarks
Retailerul de încălțăminte Aldo, adus pe piața locală în sistem de franciză de către grupul Otter Distribution, a ajuns la o rețea de opt magazine în cinci orașe din țară, respectiv