Cine și unde face jocurile pe piața silozurilor de cereale
În primul rând se reduc costurile cu logistica.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
5726 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În primul rând se reduc costurile cu logistica.
► RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), a stabilit unde vor fi primele trei centre logistice care vor asigura funcționarea programului în România.
Astfel a luat primul contact cu conducerea Inditex din Spania când a mers în A Coruña pentru a negocia un astfel de contract.
Facem contracte futures cu traderii noștri pe care îi chemăm la negocieri încă din primăvară. În ultimii trei ani am procedat astfel și a fost un succes.
În continuare însă, toate numele mari păstrează o serie de contracte cu fabrici din România.
O explicație a câștigului mare ar putea fi faptul că Agricola Belisario are și terenuri date în arendă, iar o parte din venituri se realizează prin aceste contracte.
Iar în luna martie urmează să mai semnăm câteva contracte cu noi parteneri“, a menționat Vitalie Moșnoi. Alexandra Cepăreanu
Pentru că nu avem suficienți angajați, a trebuit să anulăm foarte multe contracte și să respingem multe cereri“, explică ea.
În ultimii ani, OIREP-urile au semnat contracte cu toți producătorii și importatorii de bunuri ambalate care au decis să-și realizeze obiectivele de reciclare prin intermediul acestor
De atunci, fiecare campanie începe cu contracte futures: preț ceva mai mic, dar certitudinea că marfa pleacă din magazie.