Continuăm să monitorizăm atent dinamica economică și să ne ajustăm strategiile (…).“
Lidl are peste 350 de magazine în România, însă a încetinit ritmul expansiunii în ultimii
„Fără îndoială că și factorii geopolitici și evoluția pieței de energie la nivel global vor continua să influențeze dinamica pieței de îngrășăminte, în condițiile în care, gazul natural
De altfel, ei cred că anul acesta a avut o dinamică a exporturilor diferită față de alți ani, pentru că în a doua parte a anului au fost exportate mai multe cereale decât în prima.
sesizat că, pentru mulți, orele petrecute în bucătărie, la cratiță, nu mai reprezintă o prioritate, și nu neapărat din lipsă de interes, ci pur și simplu pentru că zilele au altă dinamică
Potrivit studiului, care a analizat evoluția pieței din 2012 până în prezent, principalul indicator care susține dinamica sectorului îl reprezintă profitabilitatea pieței.
„Dintre aspectele pozitive, putem menționa că România este o țară foarte dinamică, cu numeroși antreprenori de succes și companii mici și mijlocii care au nevoie de finanțare pe
„Un brand nu crește doar pentru că vrea, ci pentru că înțelege dinamica pieței, își ascultă clienții și vine să-i sprijine“, spune Dochița Zenoveiov, brand innovator la INOVEO, agenție
achiziție anterioară fie în aceeași țară, fie într-o altă țară din regiune influențează, totuși, deciziile pentru că permit investitorului financiar să cunoască foarte bine domeniul în dinamica
Mai exact, în 2021, sortimentul Kaufland de produse marcă proprie (ce cuprinde mai multe branduri) a avut o dinamică în linie cu piața, încadrându-se în media înregistrată la nivel
ca proprietarii, dezvoltatorii care stau cu spațiile comerciale la închiriat pe arterele din orașe să-și găsească și ei investitori/chiriași și atunci orașele vor căpăta o altă dinamică