clienți, însă, încearcă să îmbine cele două avantaje – al prețului și al calității – astfel că vânează oferte și promoții.“ Acesta este contextul în care Flanco s-a repoziționat ca Smart
Comunicarea Dacia s-a concentrat eficient pe aceste atribute, construind o imagine de smart buy pentru un public pragmatic, iar contextul inflaționist din ultimii ani din piețele vestice
Segmentul alternativ, AeRO, a fost de asemenea foarte dinamic în acest al doilea trimestru, fiind încheiate șase listări. Acestora li se adaugă și emisiunile de obligațiuni.
Consumul a crescut semnificativ în 2024
„În acest cadru dinamic și incert, rămânem optimiști că încrederea consumatorilor va fi stabilă, iar cererea pentru produse electrocasnice
Investind în competențele lor și în formarea continuă, companiile pot crea un mediu de lucru dinamic, care să încurajeze creativitatea și angajamentul.
Pentru noi, contează mult să oferim publicului un mix cât mai dinamic și variat de branduri.“
Anul trecut, 63 de magazine noi și-au găsit loc în mallurile IULIUS – atât rețeaua