Lipsa precipitațiilor din sol din Dobrogea și Bărăgan, în special, îi îngrijorează pe fermieri, iar Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, susține că în anul agricol 2021-2022 România
presupune efectuarea unui număr minim de lucrări asupra solului sau chiar deloc, așa cum se făcea în urmă cu sute de ani când plugul nu exista, pentru a păstra apa, dar și azotul în sol
Philip Morris Trading SRL, compania de comerț cu țigarete a gigantului american, a încheiat anul trecut cu o pierdere de aproape 5 milioane de lei la afaceri de 2,1 miliarde de lei
Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL (300,2 milioane lei cifra de afaceri în 2023), Agroland Business System SA (
Acest an agricol a debutat cu o umiditate scăzută în sol și cu un regim de precipitații pe măsură, astfel că problema apei a fost, din nou, pusă pe masă.
Producătorul român de carne de pasăre Oprea Avi Com a fost asistat de firma de avocatură Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL pentru încheierea unui joint venture cu grupul ungar Hodler
Aproape 200 dintre cei 458 de salariați ai Intersport România, unul dintre principalii jucători de pe piața de echipamente sportive, au plecat din companie în 2020, primul an de pa...