fermierilor realizarea că există alternative la îngrășămintele convenționale și la metodele tradiționale de fertilizare, devenind din ce în ce mai atenți ca produsele pe care le aplică pe sol
Teofil Dascălu, CEO al Frizon Group, a explicat că anul agricol anterior a fost afectat de secetă, lăsând un deficit semnificativ de umiditate în sol, chiar și după precipitațiile bune
Producătorii de legume cu care colaborează Carrefour folosesc metode precum rotația culturilor, care păstrează nutrienții în sol și implicit în plante.
Se presupune că în această fază trufele se maturează mai bine, datorită intensificării activității microbiene din sol și modificării umidității din stratul superficial, factori care
De altfel, iarna 2020-2021 le dă speranță fermierilor că acest an agricol va fi mai bun, pentru că rezervele de apă din sol au fost completate și combinația dintre condiții bune de
recunoscută pentru modelul F1 din anii ’90, cea mai rapidă mașină de serie de la acea vreme, propulsată de un motor BMW, sau pentru colaborările cu Mercedes-Benz, precum supercarul SLR
► Magic Milk (Cluj)
Ileana Berci și fratele ei au construit o fermă de măgărițe în 2018, ce numără acum peste 100 de animale, producând lapte proaspăt sub brandul Magic Milk.