♦ Menținerea unei dinamici eficiente este esențială pentru a marca o schimbare de paradigmă în privința modului în care oamenii se raportează la ambalaje, conside-rându-le, de acum
Pe foarte multe produse scrie Produs în UE și în afara UE“, spune Feliciu Paraschiv, prezent în cadrul conferinței ZF Cele mai dinamice companii din economie.
♦ O modalitate prin care risipa alimentară ar putea fi evitată la nivelul restaurantelor mici și mijlocii este implementarea unui meniu dinamic, care să se bazeze pe aprovizionarea
Raluca Hartmann spune că piața de spații comerciale, segment pe care compania s-a concentrat de la intrarea pe piața locală pentru deschideri de magazine, este foarte dinamică, dar
„Avem produse recunoscute, cum ar fi mere, prune, struguri de masă, caise, cireșe.“
„Avem statistici și observăm o creștere, o dinamică pozitivă, în exporturile către România. (
același sector, o serie de rețele românești sub branduri precum Annabella, Diana sau Paco nu doar că rezistă în această piață puternic concurențială, ci se numără printre cele mai dinamice
„Această extindere vine ca răspuns firesc la dinamica pieței și la creșterea accelerată a cererii pentru materiale reciclate de înaltă calitate, în special în contextul obiectivelor