magazine din Japonia, Rusia sau chiar Australia.“
Ciprian Vlad nu oferă însă numele retailerilor pentru care produce, de multe ori aceste informații fiind confidențiale prin contract
În prima parte a lui 2025 s-au încheiat deja 2.500 de contracte noi pentru apă, majoritatea fiind pentru firme care intră acum în sistem și care utilizează atât surse de apă de suprafață
2013, ”fără formele legale necesare, dar a creat un întreg sistem de subterfugii prin care s-a declarat mai întâi bibliotecă publică cu acces gratuit (fals, companiile plătesc contracte
„Acolo unde avem contracte în vigoare, după caz, colectăm separat conținutul containerelor de deșeuri textile și le transportăm la operatorul autorizat pentru procesare“, a spus pentru
Națională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului sau în alte forme de proprietate, pe bază de contracte
Practic, fermierii din uniune procesează doar surplusul de lapte care le rămâne în contextul în care în fiecare an încheie contracte pentru anumite cantități cu marii procesatori și
Astfel, deși lucrează cu un număr mare de fabrici, ponderea în totalul producției este mică, semn că grupul a preferat să încheie contracte cu unități de mici dimensiuni.
Astfel, deși lucrează cu un număr mare de fabrici, ponderea în totalul producției este mică, semn că grupul a preferat să încheie contracte cu unități de mici dimensiuni.